Texte critice

Zamfira Bîrzu îsi arată clar interesul său pentru morfologiile umane şi pentru mitologiile din diverse areale culturale. Eu, care am urmărit de mai multă vreme evoluţia ei, am constatat în anii precedenţi o dominantă a informalului, a abstracţiei, a tensiunilor lirice, a urgenţei de comunicare. Ceea ce era important era această aşternere grăbită, lirică, fierbinte a unui mesaj care era conţinut chiar în această linie. Mai nou,pe fundalul dezbaterilor despre destinul artei, depre evoluţiile limbajului vizual, ea a recuperat valori figurative pe care le tratează extrem de subtil. Există o multiplicare formală şi aici, nu este însa o descriere a văzului, a palpabilului. a imediatului, ci le trece printr-o cultură plastică remarcabilă. Artista păstrează destule elemente personale, lirice dar ne plasează într-o stare de comuniare cu valori mitologice, cu areale culturale, diferite. Nu este doar cufundarea în subiectiv, în liric, în imediat, ci, iată, reîntoarcerea la valorile durabile ale patrimoniului românesc sau universal. Urgenţele comunicării există în fiecare demers. Mă refer la tipul de artă abstractă, informală în care linia înainte de a descrie vizibilul, spectacolul lumii naturale, transmite direct tensiunile interioare. În momentul acesta la Zamfira cufundarea în experienţa mitologică a lumii este o urgenţă pentru că i se pare soluţia cea mai bună de a construi demersuri picturale, compoziţii coerente şi semnificative.

Constantin Prut

-------

Apropiata ca spirit de pictura lui Teodor Moraru, cu care, de altminteri, nu are nici o legatura directa, Zamfira Birzu dezvaluie un remarcabil instinct al constructiei cromatice, manipuland culoarea cu forta, precautie si voluptate in acelasi timp. Refuzand tonurile exuberante si facile, ea le cauta pe cele grave cu sonoritati profunde, care se coaguleaza atat de radical incat se impun instantaneu ca forme si capata contururi aproape naturale.
Avem o formă lirică de percepţie a umanului, a omului într-o condiţie să-i zicem atemporală, o condiţie care ţine de lipsa contextualizării istorice - şi aceasta este partitura Zamfirei Bârzu. Zamfira Bîrzu nu e vehementă cu lumea pe care o construieşte, este mai degrabă ocrotitoare şi tandră, întelegatoare şi cu un fel de melancolie implicită, cu o suferinţă intrinsecă construcţiei şi naturii imaginii.

Pavel Susara

-------

Văd la Zamfira Bârzu o continuitate în studiul asupra corpului feminin, asupra nudului, această fertilă ambiguitate între figurativ şi abstract. Uneori sunt structuri abstracte asupra cărora dacă insişti, focalizând privirea, ai bucuria de a descoperi şi referinţe reale. Există şi o senzualitate a nudurilor sale chiar dacă uneori abia sunt numite ca atare, formal; o senzualitate dusă în zona eroticului pentru că erosul este o preocupare a Zamfirei Bârzu.

Adrian Guta

--------

Erotikon-ul Zamfirei

Zamfira Birzu se afirma in cuprinsul gandirii si sensibilitatii postmoderne a picturii contemporane ca un exponat preocupat statornic de pastrarea tensiunii ideatice a mesajului vizual. Putem observa cu usurinta, in majoritatea creatiilor sale din ultimul deceniu, o consecventa in frecventarea genurilor fundamentale ale picturii, de la peisaj, statica, nud, compozitie alegorica de gen, foarte rar portret. Dar, intr-o viziune ce dizolva orice forma de canon stilistic sau didactic intr-o libertate atent stapanita a gestului pictural si a viziunii, ce-i certifica exceptionalul instinct plastic.Un simt al ostentatiei deconstructive, dublat de o voluptate a replamadirii formelor in concepte compozitionale coerente, ce se dezvolta si se sustin autonom, gratie unui dicteu cromatic elaborat, intotdeauna imprevizibil si plin de prospetime, penduland intre dozajele si acordurile rationale, atent stapanite si fervoarea senzuala a tuselor si a materiei colorate.
Ea sfideaza linearitatea discursului pictural, caruia ii opune expresia gestuala libera a temperamentului sau plastic. De aceea, lucrarile ei palpita de vitalitate provocand un impact vizual direct si atasant, datorita spontaneitatii si sinceritatii debordante a rostirii ei plastice, lipsita de orice complex sau retinere. In panzele si cartoanele ei, orice forma isi dobandeste propria logica si coerenta, chiar daca, aparent, privirii i se ofera o imagine abstracta. Tocmai aceasta fortare admirabil si inteligent stapanita a granitei dintre abstract si figurativ, dintre realitate si proiectia ei fictionala, confera surpriza si atractivitate viziunilor ei picturale.
Zamfira Birzu patrunde in substanta spectaculara a gestului pictural, regizandu-si cu un remarcabil simt al proportiilor retorica si dinamica structurilor compozitionale si intensitatea asocierilor si emisiilor cromatice. Ea si-a creat in timp chiar o anumita specificitate stilistica distinctiva din aceste calitati.
Pentru Zamfira, erotismul este tratat plastic ca o simpla si foarte personala problema de limbaj corporal. De aici tensiunea senzoriala si eleganta coregrafica a formelor, liniei si ipostazierilor.
Ciclul "Eros" confirma toate aceste particularitati, pe un suport imagistic consacrat de experiente seculare in materie, tema traversand epoci de "civilizatie a ochiului". Virtuozitatea desenului ei, deloc academic, dar de o expresivitate a dinamicii corporale si a tensiunii senzoriale, filtrata de o buna cunoastere a anatomiei si a armoniei interioare, ce genereaza spectacolul erotic, face din eseurile plastice, unele de foarte mici dimensiuni, o desfatatoare lectie aplicata de postmodernism, prin reconsiderarea pioasa a unui model consacrat de o indelungata traditie, dar cu o surprinzatoare simplitate a mijloacelor si, mai ales, cu o invaluitoare prospetime si ingenuitate a viziunii sale plastice.

Corneliu Antim

-------

Inventivitatea ii ofera Zamfirei Birzu posibilitatea unor veritabile glose in cheie moderna asupra unui motiv vechi de cand lumea pe care-l duce in actualitate, nu prin artificiile edulcorate ale senzualitatii, ci doar prin fantezia imaginativa a unui regizor. Astfel, artista face din nud un personaj privilegiat si din potentiale iubiri sensul implinirii jocurilor dragostei. Sub raportul atitudinilor, personajele angajate in schema compozitionala, fac din aluzie o provocare si din intentie un evident discurs estetic. Tehnicile mixte la care apeleaza, culorile transparente sau masele ceva mai dense, asigura suportul chtonic al esafodajului si permite desfasurarea imprevizibila a personajelor in cadrul grafic. Atitudini variate, bizare chiar, miscari cu ritm abrupt anima suprafata si starneste curiozitatea asupra relatiilor dintre forme. Sub raport tehnic, remarc apelul la fulguranta unor tuse gracile, enuntul eliptic, aluziv, al unor forme angajate in cuplu, miscarea ca element al dinamicii compozitionale. Unele tuse, prin ritmul lor si prin policromatismul de mozaic, prin umbrele sugerand dublul personajelor, asigura ansamblului unitatea stilistica si coerenta viziunii individualizate.

Valentin Ciuca

-------

Desfasurat energic cu o forta de nebanuit, decorul pictat de tanara Zamfira Birzu pare nascut aici in salile centrale, face corp comun cu arhitectura si o insufleteste de o nobila pasiune, ascendenta, perpetuu, surprinzator armonizata coloristic si ritmata alert. Dialogul polifonic dezvoltat cu fascicole de lumina, care navalesc prin zecile de metri patrati ai ochiurilor de cristal-vitrina pun in valoare temeinicia constructiei compozitionale.

Radu Negru

-------

Intai, o incercare caracterologica: Zamfira Birzu e tipul de artist modern, a carui gesticulatie pare inepuizabila. E, desigur, o vointa programata in a nu da voie comoditatii sa-si faca culcus in atelier, sa-si repete pana la mortificare solutiile odata gasite cu alte cuvinte, prospetimea spiritului de a-si supraveghea cu strasnicie dar si cu destinsa placere strategia generala, in asa fel incat surpriza noutatii sa-l fascineze continuu pe virtualul privitor, s-o fascineze pe artista insasi. Doua par a fi, in cazul de fata, liniile de forta ale imaginatiei. Una covarsitoare nativ, constand in „inventarea” neobosita a formelor si culorilor de o noutate, de o prospetime insolite. Asumandu-si sugestiile realului - dar nu citind, nu descriind, ci subliindu-le intr-un ansamblu, el insusi extrem de sublimat (pana la abstract) - artista nu face decat sa orienteze privirea contemplatoare spre zona dorita, cea a straturilor rarefiate, cea a marilor rafinamente. Surprindem adesea silueta unui corp -încorporat într-o mișcare alertă de linii și de planuri, toate întreținute în tonalități când vegetal minore, când metalic majore. Un festin al rafinamentelor! Cealaltă linie de forță, la fel de frapantă, stă în prodigioasa disponibilitate de a lucra cu materia, cu materialele: de la textura frustă a pânzei, până la straturile -când abia eboșate, când păstos suprapuse-ale culorii. Un regal al tehnicității! Delicata și mult feminina Zamfira Bîrzu - cu ritoase inversunari masculine in plan imaginativ - e o prezenta incantatoare, stenica si incitanta.

Val Gheorghiu

-------

O pânză în lucru a Zamfirei Bârzu este un fel de câmp de bătaie, cuprins de flăcări şi înecat în mirosuri de clei, smoală şi terebentină, dar şi refugiu pentru calme şi delicate jocuri. Şantier deschis pe un vulcan în clocot, cu vuiet descumpănitor, colosal, şi în acelaşi timp netedă tipsie, pentru line glisări de linii.
La ea totul pare menit să evoce dificilul şi totul pare făcut uşor, cu graţia ingenuă a copilului asistat de astre.
Dimensiunile pânzelor par stabilite, uneori, în conformitate cu pretenţiile unei speţe gigante, ivite din hăuri jurasice, alteori de-abia dacă ating cîţiva centimetri pătraţi.
Respiră, în această creaţie, o imperioasă nevoie de varietate. La tot pasul e convocată surpriza, contrastul relevant. O dialectică suverană operează pretudindeni. Artista alătură şi suprapune cu aplomb, mîngîie şi taie, mîzgăleşte şi scrie, gravează şi imprimă. E prietenă cu hazardul şi cu toate acele forţe capabile să fisureze, să mute, să dizloce lucrurile uitate în rutină şi inerţie. Utilizează bucăţi de pânză noduroasă, de cânepă, pe care le tiveşte cu fir de aur. Nu ţine neapărat să-şi înrămeze lucrările. Expune în tot felul de spaţii – palate, băi, catacombe, librării, poduri, clopotniţe. În galerii cu ştaif, dar şi în crame obscure. Lucrările ei, colecţii de îndrăzneli post-moderne şi neverosimile gingăşii, vitale şi rafinate, grele de culoare şi totodată aeriene pot fi prezentate oriunde. Forţa lor de expansiune dilată spaţiul sălilor de expoziţie iar magnetismul lor îl corectează. Insule de jar şi oaze de răcoare, ard şi răcoresc, ucid şi dau viaţă. Prin cadrele lor s-au perindat ilustre personalităţi ieşene – generali, senatori, primari, mitropoliţi, magistraţi Acestea fură tratate cu afecţiune, însă fără ceremonie, fără pedanteria timorată pe care ar fi impus-o statura lor. Interesele picturii trebuiau să primeze. La Zamfira Bârzu ele primează întotdeauna. Subiectele, simple pretexte, sînt turnate în creuzetul tehnicii şi viziunii sale. Cu o singură excepţie: canarul, care-i cîntă pe umăr în timp ce pictează dealuri nostalgice! Pe el l-a pictat în maniera Ingres! În rest, subiectul se metamorfozează, pentru a exprima complet altceva sau, dimpotrivă, pentru a exprima cu mai multă pregnanţă ceva ţinînd de paradigma proprie. Dealurile devin covoare iar trupurile femeilor se fac viori ori semne de alfabet. Idoli cicladici sau litere. Iată, de pildă, tabloul intitulat Eros. El înfăţişează ceva între un nud de femeie şi litera f. Început ca un studiu cuminte, după natură, tabloul acesta s-a transformat treptat într-o lucrare cvasi-abstractă. Figura mai păstrează foarte puţin din atributele fizice ale personajului care a pozat, însă păstrează spiritul, pe care îl simţi în mişcarea, ca de felină, a literei f, cu care tinde să se confunde.
Cît priveşte lucrările ce urmează a fi expuse la Galeria DANA, de precizat că ele sunt precedate de „statuile” de generali, magistraţi şi alte personalităţi, care impuneau prin neta verticalitate a impostării lor spaţiale. Dar verticalele inerente aestui tip de statuară, iată, se răstoarnă, statuia de atunci e înlocuită astăzi cu nudul feminin culcat (în majoritatea imaginilor), pe care autoarea îl supune unui tratament cînd barbar, cînd nespus de blînd, întîrziind indefinit în potrivirea şi ajustarea curbelor, în tensionarea unor contraste şi anularea altora, pentru a obţine o cît mai vie, mai acroşantă expresie a feminităţii. Desigur, avînd grijă întotdeauna să nu facă din corpul femeii obiect de atingeri coborîtoare. Nici măcar atunci cînd înlănţuirile de trupuri, din unele cadre, configurează scene orgiastice, ca la hinduşi.

Mihai PAMFIL

---------

In picturile recente ale Zamfirei Birzu staruie tensiunea expresionista dintotdeauna, dar, efuziunile lirice sunt, tot mai insistent, controlate de o vointa rationala. Actiunea fortelor ordonatoare poate fi urmarita deopotriva in domeniul culorilor si in structura materialului simbolic. In ceea ce priveste regimul cromatic, remarcam o temperare a tonurilor, o treptata supunere a contrastelor la principiile armoniei, si, in aceste conditii, la asumarea unei poetici a griurilor. Odata cu aceasta limpezire a componentei cromatice se produce si o clarificare a elementelor formale, ale aparatului figurativ care populeaza imaginea. Indeosebi, realitatilor umane se impun in spatiul tabloului, amintindu-ne de constantul interes al artistei pentru punctul fierbinte al troitei, in care universul sacru intalneste universul uman. Fiind asigurata legatura dintre cele doua planuri esentiale ale existentei, pictorita se poate lansa in sondarea unor probleme care tin de organizarea plastica, de comunicarea unor stari de moment, care nu afecteaza constituirea mesajelor de prima importanta ale discursului artistic.

Alexandra Titu

Chipuri și… închipuiri expresive

După o perioadă de severă dar eficientă mobilizare picturală, Zamfira Bîrzu revine pe simezele Galeriei „Dana” cu o expoziție de portrete. Artista pariază încă o dată pe resursele unui gen clasicizat, oarecum limitat în posibilități, propunându-și de la bun început să evite șabloanele componistice și formulele previzibile. Pe lângă miza propriu-zis artistică, proiectul invită la resuscitarea unei discuții „principiale”, care aduce în atenție problema estetică a reprezentării. Este portretul altceva decât se vede? Ce anume ar trebui să recunoaștem în el? Măiestria reproducerii unei figuri? Fidelitatea cu personajul? Precizia detaliului anatomic? Abilitatea de a face vizibil ceea ce, de regulă, scapă ochiului grăbit?
Într-un înțeles de primă instanță, portretul ar fi reprezentarea artistică a unui chip. Deși pare îndeajuns de limpede, propoziția nu este scutită de un anume echivoc. Ce este „chipul”? O parte a trupului? Capul privit frontal? Sinonim al feței? Altceva, cu totul diferit, decât aceasta? Dicționarele autohtone atribuie termenului o etimologie aproximativă, slavă sau maghiară, desemnând fie imaginea, fie aspectul exterior, obrazul, fața sau fizionomia cuiva. Alte limbi nu sunt la fel de generoase în nuanțe. Francezii rezumă totul la visage, în timp ce englezii exploatează în mai multe feluri polisemia lui face. Derivate de la „chip” și „față”, verbe precum „a închipui” sau „a înfățișa” descriu regimuri semantice diferite. Primul pare mai curând ficțional; „închipuirea” este imaginația evazivă, deplasată într-o direcție euristică. „Întruchiparea” artistică primește, la rându-i, un înțeles spiritualizat. În icoane, bunăoară, chipurile sunt transfigurate și idealizate, tocmai pentru a sublinia sanctitatea sau natura divină a personajului evocat. Actul lui „a înfățișa”, în schimb, trimite la reprezentare, la „aducerea în față” sau la convertirea în imagini a ceva. El ne plasează într-o ordine mimetică, fotografică sau reproductivă.
În artele vizuale, fidelitatea excesivă a reprezentării cu modelul trece adesea drept neinteresantă, în timp ce neasemănarea subminează chiar ideea de portet. Ce anume poate surprinde artistul în prim-plan? Chipul sau fața? Aparent sofistică, distincția nu este lipsită de tâlc. Deosebim fața de chip așa cum – în ordine speculativă, cel puțin - filosofii disting corpul de trup și individul de persoană. Omul a fost creat „după chipul și asemănarea” lui Dumnezeu. Narcis se îndrăgostește de chipul oglindit pe luciul apei, nu de propria-și față. În exemplele date, nivelurile de semnificare sunt diferite, indicând ambiguitățile resimțite la orice contact cu un lucru sau o persoană. Dacă fața este semn natural, cartografie anatomică predeterminată genetic, chipul angajează ceva în plus: observație de sine, studiu și modelare, adecvare la standardele estetice aflate în uz. Narcisismul, stima de sine, preocuparea, neglijența sau dezinteresul se descoperă evident în chiar „înfățișarea” exterioară. Nu suntem defel străini de aceasta, cum nici de propriul chip; suntem cum vrem să fim sau cum dorim să părem.
Fața ni se dă; ea este creată în laboratorul naturii, oferind indiciile distinctive primare (gen, rasă, vârstă, stare de sănătate). Putem vorbi despre față fără chip, nu și despre chip fără față. Expresia „a fi chipeș” trimite la ideea frumuseții „întruchipate”. Chipul este fața expresivă, masca publică atașată premeditat semnelor fizionomice; ea se compune și se retușează periodic, în oglinda de acasă ori în laboratoarele de imagine publică, funcționând prioritar în regimurile simulării și disimulării identitare. Cuvântul „fățărnicie” surprinde tocmai astfel de ambiguități, când aparențele și nesinceritatea sunt dejucate. Chipul este prag, poartă, cale de acces, interfață, loc al seducției sau al întâlnirii cu celălalt. În anumite colțuri de lume, există însă și prejudecăți intolerante, excesiv posesive, care îi limitează prezența sau îl sustrag evidențelor (femeia cu văl, cu fața acoperită), reprimând activarea dispozitivului seductiv (zâmbet, frumusețe, privire) în scopuri egoiste.
Intitulat Expresii și tipologii, proiectul Zamfirei Bîrzu ne vorbește despre portret, față și chip dintr-o perspectivă aplicată. Cele câteva zeci de tablouri aduc în atenție figuri ale concitadinilor, unele cunoscute, altele – mai puțin, aparținând unor medii profesionale diferite, surprinse într-o gestualitate elocventă, reprezentativă. Ochiul atent și intuiția agilă o ajută pe artistă să rețină detalii semnificative, să selecteze instantanee atitudinale de neconfundat. Manierele, gestica brațelor, mimica facială, ticurile, accesoriile decorative (ochelarii, pipa, șapca, pălăria, eșarfa, fularul, cravata) își au rolul lor în construcția de imagine, transformând orice persoană în „personajul” care se dorește a fi, funcție de partitura publică pe care evoluează.
Zamfira Bîrzu refuză stereotipul portretului redus la simpla „înfățișare” a cuiva. Dacă în alte ocazii interesul predilect viza corpul generic și impersonal, descris în cabrări gestuale erotizate, de această dată autoarea insistă pe triunghiul om-imagine-caracter. Chipul, în această ecuație, este sinecdocă a întregului, parte ridicată la demnitatea ansamblului. Fizionomiile sunt luate ca pretext pentru tratamente picturale individualizate care potențează la maximum atât sugestia, cât și expresivitatea. Când grave, melancolice și meditative, când locvace, zâmbitoare și disponibile, în posturi firești sau discret studiate, chipurile plac, suscită atenția și rețin privirea.
Zugrav de expresii și caractere, designer al interioarelor firii, Zamfira Bîrzu îmbină inspirat uneltele graficii și picturii cu cele ale unei psihologii de circumstanță, țintind o mai bună priză identitară a celuilalt. Expoziția de la „Dana” o așază, fără dubiu, în rândul celor mai buni portretiști contemporani, confirmând o dată în plus maturitatea opțiunilor plastice, agilitatea componistică, subtilitatea estetică și talentul fără cusur.

Petru BEJAN, 2012